Practica mea artistică este acoperită de mirosul răşinilor, ori a lutului și al metalului, de dimineață până seara. Fascinația pentru sculptură a fost alături de mine încă de când aveam câțiva ani, iar plastelina însemna pentru mine acel ceva magic ce mă ajuta să îl modelez pe Tom, motanul meu…. Peste ani, lângă cuptorul de arderi, calcinare, unde se calcinează formele pentru bronz, am simțit că mi-a intrat în sânge esența artei sculpturii.
Din ziua în care am văzut definitivând arderea unei lucrări am sintetizat în acele momente un univers de idei, valori și atitudini. Atunci am priceput că sculptura nu reproduce servil formele, ci le interpretează, exprimând mesaje emoționale și educative.
Acela a fost începutul când mi-am propus și urmărit să exprim în munca mea simbolistica și armonia manifestată în alcătuirea corpului uman.
Florin Zhu (n. 1997) este artist plastic. A studiat sculptura în cadrul Universității Naționale de Arte București, sub îndrumarea conf. lect. univ. Aurel Vlad.
Florin Zhu face parte din generația de artiști tineri care se bucură de vizibilitate pe scena de artă locală. A participat la numeroase expoziții de grup, iar lucrările sale au fost deja incluse în importante licitații de artă contemporană.
Preocupările sale din ultima perioadă au fost canalizate spre analizarea unor compoziții modulate ce conțin fragmente şi alte elemente compoziționale în ceramică, metal şi ceară, având ca temă continuitatea, creativitatea și imaginea fragmentată a vieții, cu o simbolistică largă asupra prezentului și viitorului omenirii.
Expoziții personale (selecție):
“Exolvuntur/ Ciclul Vietii ”, Camera Neagră, Galeria Galateca, București, 2022.
Expoziții de grup (selecție):
Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu” a-XII- a ediție, Buzău,, Galeriile „Ion Andreescu”, 2022;
„Flori și oameni”, Contemporan Hair Space, 2022;
„Noua Sculptură Azi. Dincolo de Canon”, Primăria Sector 1, 2021, „Diploma”, The Institute, 2021;
„Tètè-a-Tètè IV, Transforming fear into coexistence”, Rezidența BRD, Scena 9, 2020;
„Salonul de Sculptură Mică și Stagiatura/ Titulatura Galeria Simeza”, 2020;
Expoziție concurs Juventus, „Cultura fragmentului sau Dizlocarea privirii”, Fundația Interart Triade, Timișoara, 2019;
„Heterogenous”, spațiul Docuart, Galeria Halucinarium, 2019.
Premii:
Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu” a-XII- a ediție, Buzău,, Galeriile „Ion Andreescu”, Nominalizare Sculptură, 2022;
Bienala Națională de Arte Plastice „Lascăr Vorel”, Piatra Neamț, ediția a XVII-a, Nominalizarea secției Sculptură, Nominalizare Sculptură, 2021;
Premiul al-III-lea, “Călătorul Metis”, bronz patinat cu soclu de marmura, în cadrul Bienala concurs de artă plastică, “Gheorghe Petraşcu, ediția a XV-a, secțiunea sculptură, Târgovişte, 2020;
Concurs Juventus “Cultura Fragmentului sau Dizlocarea privirii”, Fundația Triade, locul 2, Timişoara, 2019.